Cabinetul de Asistenta Psihopedagogica

Adesea, adulţii sunt surprinşi de comportamentul puberilor şi adolescenţilor, care poate părea greu de înţeles, iraţional. De multe ori, aceste reacţii sunt rezultatul frustrărilor, al emoţiilor neplăcute rezultate în urma nesatisfacerii unor nevoi. Conştiinţa se apără de aceste sentimente negative dezvoltând o serie de mecanisme de apărare . Acestea sunt „ operaţii mentale care, ca o regulă generală, înlătură din conştiinţă o componentă sau componentele efectelor neplăcute – gândul, senzaţia sau ambele ” (Blackman J., 2009). Blackman, J.(2009) face o sinteză a principalelor mecanisme de apărare întâlnite la pubertate şi adolescenţă, cu care consilierul şcolar se poate întâlni în activitatea sa. Astfel, între 6 şi 11 ani putem întâlni: - Sublimarea – te angajezi într-o activitate care la nivel simbolic reprezintă o fantasmă; - Comportamentul provocator – îi determini pe ceilalţi să facă sex cu tine, să te pedepsească, sau ambele; - Raţionalizarea – găseşti scuze pentru a te

Educaţia unui copil - fie că vine de la părinţi ori de la societate, prin şcoală, presupune, dincolo de o atenţie sporită, afecţiune, transmitere de informaţii, formare de atitudini, o riguroasă investiţie.  Încă de când se naşte, în copil se investesc bani şi speranţe. De la scutece la laptele praf, de la vise legate de viitorul lui strălucit - părinţii investesc. Copilul creşte, părintele investeşte. Din ce în ce mai mult. Şi cu atât mai mult părintele evaluează progresul copilului spre speranţele lui. Şi, bineînţeles, dacă copilul se îndreaptă într-acelaşi punct, părinţii se declară mulţumiţi şi mândri. Mândri de progenitura lor.  Copilul ajunge la şcoală. O altă investiţie. De data aceasta a statului. Statul investeşte în infrastructură educaţională şi resursa umană - de la cadre didactice la instalator - având ca scop educarea, formarea copilului. Aşadar, preia în custodie, cu sfert de normă, copilul. Are şi statul, prin şcoală, un scop care stă frumos scris în